Fără curent, pe 11 străzi din Lugoj
Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă, din nou, în Lugoj. De această dată vor fi afectați consumatorii de pe 11 străzi.
Rețele Electrice România a anunțat că se va întrerupe alimentarea cu energie electrică marți, 29 aprilie, între orele 9:00-17:00, pe străzile: Zorilor, Panselelor, Teiului, Margaretelor, Bocșei, Oituz, Rozelor, Fundătura Bocșei, 1 Mai, Mureșului și Buziașului (parțial).
„Întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, au transmis reprezentanții companiei.