Fântânile publice din Lugoj au fost dezinfectate și redeschise

În urma rezultatelor necorespunzătoare în ceea ce privește calitatea apei de la fântânile publice forate din oraș, municipalitatea lugojeană a demarat o acțiune de dezinfecție a acestora, după care a repetat controlul microbacteriologic al apei.

Pe lângă cele 18 fântâni cu probleme au fost dezinfectate încă cinci fântâni cu rezultate la limită. Noile analize au relevat că pentru 21 din cele 23 de fântâni rezultatele sunt corespunzătoare, astfel că acestea au fost redeschise pentru populație, începând cu data de 28 iunie.

„Așa cum am promis acum două săptămâni, am depus toate eforturile și am repus în funcțiune fântânile într-un timp rezonabil. Doresc din nou să informez populația să nu dea crezare unor zvonuri răuvoitoare referitoare la dorința administrației de a închide fântânile. Dimpotrivă, facem tot ce este posibil să asigurăm funcționarea acestora în bune condiții, preocupându-ne în același timp foarte serios și de calitatea apei și, implicit, de sănătatea populație. În ședința din 22 iunie a Consiliului Local Municipal am propus și a fost aprobată inițiativa noastră de a încheia, prin achiziție publică, cu o firmă specializată, un contract multianual de întreținere și reparare a tuturor celor 38 de fântâni din municipiu. Ne vom asigura prin acest contract că fântânile vor fi în permanență funcționale la parametrii optimi, orice defecțiune tehnică urmând a fi rezolvată în maxim 48 de ore de la sesizare. Contractul va prevedea și efectuarea unor lucrări de întreținere temeinică (denisipări, revizii lunare, dezinfecție), efectuarea de analize chimice și microbacteriologice a apei, Call Center 24 de ore pe zi, precum și multe alte activități care presupun mentenanța fântânilor. Odată cu încheierea acestui contract, pentru care am demarat deja procedurile legale de achiziție publică, avem siguranța funcționării optime și cu minimum de întreruperi a fântânilor și mai ales că apa acestora va fi întotdeauna în parametrii calitativi și nu va afecta sănătatea lugojenilor” a anunțat primarul Francisc Boldea.

În municipiul Lugoj sunt 38 de fântâni publice, dintre care 23 au fost închise temporar după ce probele recoltate au ieșit neconforme din punct de vedere microbacteriologic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.