Eveniment ecumenic! Reprezentanții cultelor din Lugoj se vor ruga pentru unitatea creștinilor

Reprezentanții cultelor religioase din Lugoj se vor ruga împreună pentru unitatea creștinilor.

În acest an, întâlnirea ecumenică organizată în cadrul „Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor” va avea loc la Biserica Reformată, duminică, 23 ianuarie, de la ora 17.

Tema rugăciunii din acest an se bazează pe textul din Evanghelia după Matei „Am văzut steaua Lui la răsărit și am venit să-L adorăm” (Matei 2,2)  și a fost elaborată de către Comisia „Credinţă şi Constituţie” a Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, la propunerea Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu (Middle East Council of Churches), cu sediul la Beirut, Liban.

Vor participa reprezentanţii tuturor bisericilor creştine din municipiu și oficialitățile locale.

În Lugoj „Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor” a fost celebrată, începând din anul 1997, prin întâlniri ecumenice organizate la Biserica Română Unită, Greco-Catolică (în 1997, 2003, 2009 și 2016), Biserica Ortodoxă Română (1998, 2004, 2010 și 2017), Biserica Romano-Catolică (1999, 2005, 2011 și 2018), Biserica Ortodoxă Ucraineană (2000, 2006, 2012 și 2019), Biserica Creştină Baptistă „Harul” (2001, 2007,  2013 și 2020), Biserica Reformată (2002, 2008 și 2015) şi Biserica Penticostală „Filadelfia” (2014 și 2021).

„Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor” este celebrată începând din anul 1968, în perioada 18-25 ianuarie, de către bisericile creştine din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.