Eufonia – On the Road: concert în Biserica Reformată din Lugoj

A început cea de-a doua parte a Eufonia Festival: Eufonia – On the Road, o călătorie muzicală în localitățile din vestul țării.

“Pornim într-o călătorie muzicală cu scop nobil, la fel ca muzica pe care vrem să o împărtășim cu publicul nostru, și anume acela de a aduce încântare, de a eleva spiritul uman într-atât încât să alunge, chiar și numai pentru câteva ceasuri, grijile cotidiene, de a-i inspira pe copiii aflați într-o continuă explorare a propriilor înclinații artistice, dar și pentru a ajunge mai aproape de oamenii din satele și orașele din vestul țării. Astfel, cele șapte concerte, dintre care două educaționale, din componența Eufonia – On the Road ne vor purta, în această ediție aniversară, prin județele Timiș și Caraș-Severin. Ca de fiecare dată, de cinci ani încoace, invitații noștri sunt artiști consacrați ai marilor scene ale lumii, iar clădirile alese pentru concertele pe care le susțin au o importanță istorică deosebită, dar și o semnificație aparte pentru comunitățile în mijlocul cărora au fost ridicate”, spun cei de la Asociația Trib’Art, organizatorii evenimentului.

Soliștii invitați ai acestei ediții sunt: Stefan Hempel (Germania) – vioară, Vlad Popescu (România) – vioară, Mladen Somborac (Serbia) – violă, Nika Somborac (Slovenia) – violoncel.

Dintre cele șapte concerte, unul are loc la Lugoj: vineri, 28 octombrie, de la ora 18:00, în Biserica Reformată.

În program, lucrări de Beethoven. Dohnanyi și Mendelssohn Bartholdy.

Intrarea este gratuită!

Eufonia – On the Road este un proiect al Asociației Trib’Art, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin Programul TimCultura 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.