Eroii Revoluției din Decembrie 1989, comemorați la Lugoj
Asociația 16-21 Decembrie 1989 și Asociația Luptătorilor, Participanților și Arestaților în Revoluție – ALPAR – Lugoj, 20 Decembrie 1989 vor organiza, anul acesta, manifestări restrânse de comemorare a eroilor Revoluției din Decembrie 1989.
“Se împlinesc 31 de ani de când Lugojul a devenit al doilea oraș liber de comunism – oraș martir – a două capitală a revoluției române. Cu mare regret, ne vedem nevoiți că anul acesta – 2020, din cauza pandemiei și restricțiilor impuse, să nu ne putem comemora eroii căzuți în acel Decembrie sângeros, alături de lugojeni și la nivelul așteptat de lugojeni”, au anunțat președinții Asociației 16-21 Decembrie 1089 și ALPAR – Lugoj 20 Decembrie 1989.
Astfel, sâmbătă, 19 decembrie, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj va fi oferită lugojenilor tradițională fasole cu ciolan, la caserolă, pentru a fi servită acasă.
Duminică, 20 decembrie, la Biserica “Învierea Domnului” va avea loc o slujbă de pomenire pentru cei trei eroi martiri ai Lugojului – Valentin Rosada, Daniel Brocea și Norbert Pongratz, urmată de depuneri de coroane.
„Să nu uităm că ziua de 20 Decembrie este o zi de respect și pioşenie, de rememorare a evenimentelor care au caracterizat Revoluţia din Decembrie 1989, un semn de cinstire a memoriei celor ce s-au jertfit pentru libertate şi demnitate și trebuie să rămână vie în memoria lugojenilor”, au transmis reprezentanții celor două asociații de revoluționari, din Lugoj.