Eroii neamului românesc, omagiați de Înălțarea Domnului

Eroii căzuți pe câmpurile de luptă au fost omagiați și la Lugoj, de Ziua Înălțării Domnului, printr-un ceremonial desfășurat la Monumentul „Alfa şi Omega”, al eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului Național, după care  P. On. Ionuț Furdean, protopopul ortodox român al Lugojului, a oficiat serviciul religios de pomenire a eroilor.

Însemnătatea acestei zile a fost evocată de către PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic al Lugojului, generalul de brigadă în retragere Mircea Mândru, președintele Filialei Lugoj ”General Dimitrie Petrescu Tocineanu” a Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria”, a vorbit despre jertfa eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului, iar lt. col. (r) Gheorghe Busuioc, a recitat o poezie proprie dedicată eroilor neamului.

În final, au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei și Garnizoanei Lugoj, filialei lugojene a Asociației Naționale Cultul Eroilor  și a organizației locale a PSD.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.