Două fluxuri de vaccinare cu AstraZeneca vor fi deschise la Lugoj

Începând din 15 februarie, când în România va începe imunizarea populației cu vaccinul AstraZeneca, la Lugoj vor fi deschise două fluxuri noi de vaccinare cu acest ser.

Cele două fluxuri de imunizare cu AstraZeneca vor fi deschise în cadrul Centrului de vaccinare de la Sala de Sport Lavinia Miloșovici.

Conform DSP Timiș, înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie, și se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/curant, cât și prin call center, la numărul unic 021. 414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinarecovid.gov.ro.

În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum și de Grupul Științific din CNCAV, ținând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) și de studiile disponibile până la momentul autorizării condiționate de punere pe piață, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, cu posibilitatea creșterii acestui interval, în funcție de apariția noilor date științifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.

În județul Timiș vor fi deschise10 fluxuri noi de vaccinare cu AstraZeneca, în Timișoara (5 fluxuri), Lugoj (2), Giroc (1), Moșnița Nouă (1) și Jimbolia (1).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.