Doi elevi de la Colegiul „Iulia Hasdeu”, salvatori de vieți!
Doi elevi de la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din Lugoj, Andrei Chitan și Iasmina Ripan, au participat, în 9 septembrie, la Timișoara, cu ocazia „Zilei Mondiale de Prim Ajutor”, la cel mai mare curs de prim ajutor gratuit la nivel național.
În prezența unui instructor, cursanții au învățat timp de 6 ore tehnici de acordare a primului ajutor la sediile filialelor de Cruce Roșie. Partea practică a constat în exersarea manevrelor pe mulaje medicale.
Cursul s-a desfășurat în toată țara, însumând 1000 de participanți din toate județele și a fost organizat de Crucea Roșie Română.