Doi elevi de clasa a VIII-a, premiați pentru spiritul civic

Cei doi elevi lugojeni, din clasa a VIII-a, care, în seara zilei de luni, 18 mai, au împiedicat un bărbat aflat în stare de ebrietate să sară de pe podul pietonal din cartierul Cotu Mic, au fost premiați de către Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Tinerii Alexandru Marcu și Roland Alexandru Trocan, care sunt elevi în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 2 și, resectiv Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, din Lugoj, au fost invitați marți, 19 mai, la sediul Primăriei Lugoj, unde au fost primiți de către primarul Francisc Boldea, care i-a felicitat pentru gestul de înalt spirit civic pe care l-au făcut.

În seara zilei de luni, 18 mai, cei doi elevi au observat, pe unul din stâlpii podului pietonal din cartierul Cotu Mic, un cetățean aflat în stare de ebrietate care intenționa să sară, gest care i-ar fi pus viața în pericol. Dând dovadă de curaj și omenie, tinerii au reușit să-l împiedice pe cetățeanul respectiv să sară de pe pod, până la venirea forțelor de ordine.

“Edilul șef i-a felicitat călduros pe cei doi elevi și a avut cuvinte de apreciere față de spiritul civic, curajul și empatia de care au dat dovadă, fapta lor ducând, cel mai probabil la salvarea vieții acelui om. Constatând cu tristețe că asemenea gesturi sunt tot mai rare în viața cotidiană, primarul municipiului și-a exprimat speranța că fapta celor doi tineri va constitui un exemplu  și va inspira și alți cetățeni să acționeze spre binele comunității. În continuare, edilul șef a avut un dialog amical cu tinerii și s-a interesat despre preocupările lor și problemele cu care se confruntă. La finalul discuției primarul municipiului le-a acordat tinerilor diplome de excelență și a precizat că va propune Consiliului Local al Municipiului Lugoj ca pentru gestul lor de spirit civic să le fie alocată din bugetul local suma necesară achiziționării a două laptopuri, câte unul pentru fiecare”, se menționează în comunicatul transmis de Primăria Lugoj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.