Digul de la Pohalma, rupt la inundațiile din iunie, a fost reparat
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat a finalizat lucrările de reparare a digului distrus de viitura istorică de pe râul Timiș, din luna iunie, în zona Pohalma, în aval de Lugoj.
„Am reușit să finalizăm repararea breșei digului din zona Pohalma, în aval de Lugoj, acolo unde în luna iunie, râul Timiș a inundat zona respectivă ca urmare a precipitațiilor abundente din Banat la aceea dată. A fost etanșat digul, s-a consolidat prin aplicarea unei pâsle, astfel ca pe viitor să nu mai avem probleme în zona respectivă. Așa cum am promis în urmă cu o lună, ne-am încadrat în termenul preconizat, colegii mei au lucrat neîntrerupt, s-au făcut excavări, s-au adus materiale, astfel ca digul despre care vorbim să fie la un nivel de siguranță în care să nu permită râului Timiș, la alte viituri, să mai poată inunda zona Lugojului. Lucrările au fost executate de angajații ABA Banat, prin Sistemul de Gospodarire a Apelor Timiș, iar fondurile au fost asigurate din surse proprii”, a anunțat Titu Bojin, directorul tehnic al ABA Banat.
În 19 iunie 2020, pe râul Timiș s-a atins vârful maxim de viitură în dreptul stației hidrometrice Lugoj și a fost depășită cota de pericol cu circa 1,5 metri, iar nivelul apei a depășit cu 13 cm nivelul maxim istoric înregistrat în anul 2005, astfel că, în zona Pohalma, apa a depășit cota coronamentului digului aflat pe malul stâng, iar după trei ore, prin eroziune, s-au format două breșe de circa 30 metri fiecare, situate la distanță de aproximativ 100 de metri, prin care apa s-a scurs pe terenurile agricole, inundând zeci de hectare și fermele din zonă.