Detașamentul de fete al Asociației Militarilor în Rezervă și Retragere „Lt. erou Petru Lațcu” din Lugoj a făcut spectacol la sărbătoarea orașului Buziaș

Cea mai importantă și mai frumoasă zi din istoria României a fost prilej de sărbătoare și în orașul stațiune Buziaș, unde autoritățile locale au marcat și împlinirea a 695 de ani de atestare documentară a localității. Totodată, s-au aniversat cei 60 de ani de când „stațiunea inimii” a fost declarată oraș, precum și împlinirea a 610 ani de la prima dovadă documentară despre existența localității Silagiu, aparținătoare de Buziaș.

Actul desăvârșirii unității naționale a fost evocat în cadrul manifestărilor festive care au debutat la Monumentul eroilor din curtea Bisericii Ortodoxe cu hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, unde oficialitățile locale, în frunte cu primarul Sorin Munteanu, au depus coroane de flori , iar un sobor de preoți a oficiat un Te Deum.

Manifestările au continuat la Casa de Cultură, unde directorul instituției, cunoscutul solist de muzică populară Adrian Stanca, a prezentat un scurt istoric al celor două localități aniversate – Buziaș și Silagiu. În cadrul acestui moment, doi tineri au fost investiți primari de o zi la Buziaș și la Silagiu, fiindu-le înmânate eșarfe tricolore.

În cuvântul său, primarul Sorin Munteanu a făcut apel la unitate și înțelegere. „Avem nevoie mai mult ca oricând de unitate. E nevoie să fim uniți dacă dorim să realizăm ceva. Dacă vom arăta cu degetul spre unii sau alții, nu vom face nimic”, a spus edilul din Buziaș.

Un grup coral format din elevi ai Liceului Teoretic Buziaș au interpretat cântece patriotice, iar Detașamentul de fete al Asociației Militarilor în Rezervă și Retragere „Lt. erou Petru Lațcu”, din Lugoj, a prezentat un spectacol militar de reconstituire istorică a luptelor din sud-vestul României, din septembrie 1944, în memoria eroilor și veteranilor de război din Buziaș. Spectacolul a fost susținut de un grup de eleve și cadre didactice de la liceul din localitate, în uniforme militare.

În cadrul evenimentului, primarul Sorin Munteanu a înmânat diplome de excelență ultimilor doi veterani de război din Buziaș: colonel veteran Mihail Ionescu (88 de ani) și sergent-major veteran Ioan Giuca (96 de ani).

Manifestarea s-a încheiat cu un moment muzical-coregrafic susținut de dansatorii Ansamblului folcloric Izvorașul, împreună cu soliștii de muzică populară Cornelia Lupulescu, Ramona Gomboș Torzan, Oana, Raluca și Adrian Stanca.

 

(sursa: ziuadevest.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.