Pădure defrișată lângă Făget: 120 de copaci tăiați ilegal
Jandarmii timișeni au surprins, în cadrul unei acțiuni pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori, trei bărbați care au pus la pământ nu mai puțin de 120 de copaci, de diferite specii, într-o pădure aflată între Făget și Birchiș.
“În urma unui calcul efectuat de un lucrător silvic, a rezultat un prejudiciu de aproximativ 38 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de 6.000 de lei”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei.
În cauză, jandarmii au întocmit acte de constatare privind tăierea fără drept de arbori din fondul forestier, care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, în vederea continuării cercetărilor.