Cupa „Max Ausnit” la ciclism pe șosea, ediția a VIII-a

Peste 400 de ciclişti din Ungaria, Italia, Franța, Germania, Ucraina, Republica Moldova, Macedonia, Columbia și România și-au anunțat participarea la cea de-a VIII-a ediție a Cupei „Max Ausnit” la ciclism pe șosea.

Competiția  va avea loc sâmbătă, 3 august, sub forma unei probe de fond pe un traseu în lungime de 116 km (Start- Hezeriș – Cliciova – Surduc – Drăgsinești – Bucovăț – Dumbrava – Bethausen – Ohaba Lungă – Dobrești – Lăpușniv – Balinț – Cliciova – Hezeriș – Sosire), cu 1.100 de metri diferență de nivel, care va reprezenta o provocare, atât pentru sportivii profesioniști, cât și pentru cei amatori.

În cadrul Cupei „Max Ausnit” se va desfășura și etapa a 4-a din Cupa Națională a României pentru seniori.

Startul se va da la ora 10, cu plecare de pe DJ 609, imediat după ieșirea din sensul giratoriu, intersecția cu DN6, pe centura municipiului Lugoj, iar linierea la start se va deschide cu 10 minute înainte de plecarea în cursă.

Timpul limită pentru toți participanții de a termina concursul este de 6 ore.

Vor fi premiați primii trei clasați de la fiecare din cele zece categorii: masculin 18-29 ani; masculin 30-39  ani; masculin 40-49 ani; masculin +50 ani; feminin open; elite masculin; elite feminin; elite U23; elite juniori; general.

Valoarea premiilor este de 6.500 de euro, iar taxa de participare este zero.

Evenimentul sportiv este organizat de ACS Velocitas, în colaborare cu Federația Română de Ciclism.

Lugoj Expres Cupa „Max Ausnit” la ciclism pe șosea, ediția a VIII-a șosea premii Lugoj cupa Max Ausnit concurs concurenți competiție ciclism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.