Cum să îți pregătești terasa casei pentru iarnă: 4 sfaturi pe care trebuie să le urmezi ACUM
Odată cu venirea anotimpurilor friguroase, proprietarii caselor cu terese trebuie să pună în aplicare o serie de activități care să protejeze spațiul de ploaie, vânt, dar și de zăpadă. Dacă primăvara sau vara era o bucurie să îți petreci timpul pe terasă, iarna nu mai există același confort și este nevoie să închizi terasa cu o pergolă specială sau să o lași deschisă, însă să depozitezi majoritatea obiectelor ce nu pot rezista înghețului și averselor.
Urmează sfaturile din rândurile de mai jos și vezi ce ți se potrivește cel mai bine conform spațiului pe care îl ai, astfel încât să te bucuri de obiecte și în sezonul următor.
Sfaturi pentru îngrijirea teraselor pe timpul iernii
1. Adăpostește toate ghivecele cu plantele
Dacă și tu ții pe terasă multe ghivece cu plante, mai mari sau mai mici, cu flori sau fără, este important să le bagi în interior atunci când temperaturile scad considerabil, pentru a nu îngheța. Ele au nevoie de mai multă îngrijire, așa că documentează-te temeinic, pentru fiecare floare în parte, ce presupune schimbarea de mediu. Există și flori rezistente la ger, însă, la fel, trebuie să te interesezi care sunt acestea și cum le poți îngriji și pe ele.
2. Închide terasa cu un sistem glisant
Neutilizarea teraselor pe parcursul iernii poate fi ușor supărătoare deoarece știi că ai un spațiu disponibil de care nu te poți bucura în voie. Însă, poți trece peste acest impediment instalându-ți un sistem retractabil care să închidă terasă și să o transforme într-un loc numai bun de stat după programul de muncă. Odată instalat un astfel de sistem, nu va mai trebui să îți faci griji în ceea ce privește mutarea celorlalte obiecte.
3. Depozitează mobilierul de terasă
Orice terasă are și un mobilier specific. Indiferent că vorbim de o mini canapea din ratan sau un set cu o masă și scaune, este extrem de important, dacă ai o terasă deschisă, să le depozitezi în casă sau, după caz, în garaj sau pod.
De regulă, scaunele din plastic pot sta afară mai mult timp, însă este bine să le acoperi totuși cu o prelată pe timpul iernii, astfel încât nicio aversă să nu le atingă. De exemplu, la Homelux.ro, găsești o mulțime de modele care se vor potrivi, din punct de vedere al designului, și dacă vei fi nevoit să le depozitezi în livingul casei.
4. Strânge uneltele de grădinărit
Orice persoană care locuiește la casă cu siguranță și-a creat un set cu unelte de grădinit fără de care nu poate rezolva treburile din curte. Dacă pe tot parcursul anului ți-ai lăsat uneltele răsfirate, pe terasă, pentru a-ți fi mai ușor de găsit și folosit, trebuie să știi că iarna ai nevoie să le găsești un loc sigur. Acestea pot rugini, se pot crăpa, chiar și rupe, așa că o depozitare corectă pe timpul iernii este binevenită până la primăvară.
În concluzie, atunci când apare anotimpul rece, schimbările nu trebuie să se întâmple doar în garderoba de haine, ci și în lucrurile ce țin de îngrijirea casei. Terasa face parte din casa ta, așa că nu o ignora atunci când vine sezonul friguros. Ai grijă de toate obiectele decorative, de plante și de mobilier, astfel încât să te poți bucura mult timp înainte de ele.
(Sursă foto: Pexels.com)