CSM Lugoj, victorie cu Corona Brașov și continuă cursa pentru locul 5 și o nouă participare europeană
Voleibalistele de la CSM Lugoj au început cu o victorie seria meciurilor din grupa locurilor 5-8, în Divizia A1.
Formația lugojeană s-a impus cu 3-0 (25-19, 26-24, 25-17) în primul joc cu CSM Corona Brașov.
Punctele formației CSM Lugj au fost realizate de: Yelizaveta Ruban (27 de puncte), Mirta Velikonja Grbac (12 puncte), Aliona Martiniuc (11 puncte), Olga Skrypak (6 puncte), Andra Artin (4 puncte) și Ioana Mănăilă (un punct).
Mediul 2 va avea loc pe 10 aprilie, pe terenul formației din Brașov.
Dacă va câștiga și partida de la Brașov, CSM Lugoj va juca pentru locul 5, care asigură participarea în cupele europene, probabil cu CSM București, formație care s-a impus cu 3-2 pe terenul formației Dinamo București, în celălalt joc din grupa locurilor 5-8.