CSM Lugoj se distanțează, din nou, în fruntea Ligii a IV-a Timiș
Fotbaliștii de la CSM Lugoj au încheiat cu două victorii prima jumătate a returului campionatului 2024-2025 în Liga a IV-a Timiș.
În etapa a 21-a, disputată la sfârșitul săptămânii trecute, CSM Lugoj s-a impus cu 2-0 pe terenul formației AS Gelu, prin golurile reușite de Andrei Cărăbaș, în minutele 32 și 61.
În etapa a 22-a, programată în Săptămâna Mare, CSM Lugoj a întâlnit, pe teren propriu, pr CS Cocoșul Orțișoara, obținând o victorie clară, cu 3-0, prin golurile marcate de Andrei Cărăbaș (min. 3), Iulian David (autogol, min. 26) și Ioan Mihoc (min. 89).
În clasamentul Ligii a IV-a Timiș, CSM Lugoj se menține pe primul loc, cu 60 de puncte, dar s-a distanțat din nou, la 6 puncte față de echipa de pe locul 2, CS Sânandrei Carani, care a fost învinsă de CSO Deta.
Etapa viitoare, CSM Lugoj va juca, pe teren propriu, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, formație clasată pe ultimul loc în clasament, cu doar 12 puncte.
(Foto: CSM Vulturii Lugoj / Brezeanu Gabriel)