CSM Lugoj joacă meciul decisiv pentru calificarea în finala campionatului național

CSM Lugoj va disputa, duminică, 23 aprilie, sub Turnul Chindiei, meciul decisiv cu CSM Târgoviște, pentru calificarea în finala campionatului Diviziei A1 de volei feminin.

După două meciuri în semifinala dintre CSM Lugoj și CSM Târgoviște scorul este egal, 1-1, după ce Lugojul s-a impus cu 3-2 în deplasare, dar a pierdut apoi pe teren propriu, cu 0-3.

Astfel, cine câștigă partida decisivă, care va începe la ora 15, va accede în finala campionatului național, unde va întâlni pe CSM Volei Alba Blaj, iar învinsa va juca pentru medaliile de bronz ale Diviziei A1, cu Rapid București.

Meciul decisiv dintre CSM Târgoviște și CSM Lugoj va fi transmis în direct pe TVR3.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.