Creștere alarmantă a incendiilor de vegetație! Peste 100 de hectare de miriști, lanuri de grâu, floarea soarelui și rapiță, mistuite de flăcări

Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină, la sfârșitul săptămânii trecute, la stingerea a 32 de incendii.

Dintre acestea, 25 de intervenții au fost pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată în Timișoara, Dumbrăvița, Lugoj, Balinț, Bara, Peciu Nou, Alioș, Ghilad, Poieni, Jebel, Gherman, Bacova, Ciacova, Foeni, Orțișoara, Seceani și Sinersig, care au afectat aproximativ 100 de hectare de vegetație uscată și miriști, 3 hectare de grâu, un lan de floarea soarelui (aproximativ 1000 mp), un lan de rapiță (aproximativ 1000 mp), 65 de baloți de lucernă și 40 de traverse de cale ferată.

În localitatea Balinț, un incendiu de vegetație uscată s-a extins la o anexă gospodărească, iar proprietarul, care a încercat să stingă focul, a suferit arsuri la membrele superioare, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Un alt incendiu de vegetație a mistuit o anexă gospodărească și în localitatea Bara, existând pericolul de propagare și la casa de locuit.

Pompierii atrag atenția că, în următoarele zile, odată cu creșterea temperaturilor, crește și riscul de producere a incendiilor. De asemenea, atenționează că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor.

În urma activităților de informare preventivă și control, desfășurate în ultima perioadă de către inspectorii din cadrul ISU Timiș, au fost constatate o serie de nereguli privind nerespectarea măsurilor de organizare a activității de apărare împotriva incendiilor la persoane fizice/juridice care au executat activități agricole. Astfel, au fost aplicate sancțiuni contravenționale constând în avertismente și amenzi în cuantum de 18.000 lei.

Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile, se poate sancționa contravențional, de către ISU Timiș, cu amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.