Crește numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus, la Spitalul Municipal Lugoj

Noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj.

După doi pacienți internați la Terapie Intensivă (unul a murit), un medic de la Compartimentul de Primiri Urgențe și o asistență de la secția Pneumologie, au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 încă cinci asistente, tot de la secția Pneumologie.

Aceste noi cazuri confirmă faptul că la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj este un focar de coronavirus, chiar dacă autoritățile continuă să păstreze tăcerea despre această situație, care vizează sănătatea publică.

Conform Ordinului ministrului Sănătății privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei Coronavirus COVID-19, Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a fost desemnat spital de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.