Corul “Ion Vidu”, invitat de onoare la Sărbătoarea Zilei Minorității Naționale Române din Serbia

La invitaţia adresată de ,  Corul “Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de prof. dr. Lucian Onița, a participat, săptămâna trecută, la Sărbătoarea Zilei Minorității Naționale Române din Serbia și a 10 ani de existență a Corului Bărbătesc al Minorității Naționale Române din Serbia.

Pe scena Teatrului Popular ,,Sterija”, în fața unui public entuziast, care a umplut, până la refuz, vechiul lăcaș de cultură al orașului Vîrșeț, coriștii lugojeni au evoluat, din nou, peste aşteptări, încântând publicul prin acurateţea vocilor, măiestria interpretativă şi repertoriul ales, piese laice şi religioase, din repertoriul românesc şi universal, precum „Tatăl nostru”, de Anton Pann, „Răsunetul Ardealului”, de Ion Vidu, ”Păpărugă”, de Nicolae Ursu, ,,Chindia”, de Alexandru Pașcanu sau ,,Iac-așa”, de Sabin Nicolescu,  fiind răsplătiți cu îndelungi aplauze de către toți cei prezenți la această mare sărbătoare a românilor care trăiesc și simt românește, de veacuri, în țara vecină.

Trebuie precizat faptul că artiștii Corului ,,Ion Vidu” au avut onoarea să încheie Gala de concerte dedicată acestei manifestări, datorită recunoașterii valorii și prestigiului de care se bucură corala lugojeană, atât în țară cât și în străinătate, lucru precizat de către toți organizatorii, în toate discursurile ținute pe scenă.

Solistele concertului au fost sopranele Ioana Mia Iuga și Maria Virginia Onița.

 

Lugoj Expres Corul “Ion Vidu”, invitat de onoare la Sărbătoarea Zilei Minorității Naționale Române din Serbia Sărbătoarea Zilei Minorității Naționale Române din Serbia Corul Ion Vidu Lugoj Corul Ion Vidu în Serbia Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.