Consiliului Județean reia audiențele cu publicul
Transparența și contactul direct cu timișenii sunt importante pentru conducerea Consiliului Județean. Astfel, în condițiile în care contextul epidemiologic, deși încă îngrijorător, este relativ stabil în prezent, s-a luat decizia reluării audiențelor cu publicul.
„Cu grijă, respectând câteva reguli clare, precum portul măștii, dezinfectarea mâinilor și păstrarea distanței, ne putem revedea față în față cu timișenii care ne solicită sprijinul. Criza sanitară este încă la un nivel îngrijorător, dar ne aflăm pe un platou care ne permite să reluăm interacțiunea directă cu cetățenii. Suntem aici pentru ei și facem tot posibilul să le rezolvăm problemele. Interacțiunea directă, la Consiliu, vizitele pe teren, în mijlocul oamenilor, sunt o prioritate pentru noi și le vom pune pe toate în practică, pe măsură ce condițiile sanitare ne permit”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Audiențele vor avea loc la sediul Consiliului Județean Timiș, după următorul program:
- Președinte – Alin Adrian Nica: Joi, 08.00 – 12.00. Înscrierile se fac cu două zile înainte de ziua desfășurării audienței, la adresa cjt@cjtimis.ro.
- Vicepreședinte – Alexandru Constantin Proteasa: Marți, 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Persoanele interesate se pot înscrie în săptămâna anterioară desfășurării audienței, la adresa beatrice.carebia@cjtimis.ro sau tel: 0256.406.333.
- Vicepreședinte – Cristian Alin Moș: Miercuri, 08.00 – 10.00 și 17.00 – 19.00. Înscrierile se fac la adresa audientacristianmos@cjtimis.ro.
- Secretar – Ioan Dănuț Ardelean: Vineri, 09.00 – 11.00. Timișenii interesați se pot înscrie cu două zile înainte de ziua desfășurării audienței, la Registratura CJ, la adresa ana.bihoi@cjtimis.ro sau la tel: 0256.406.324.
Toți solicitanții vor fi informați cu privire la obligativitatea respectării măsurilor implementate pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus în rândul membrilor instituției.