Consilierii lugojeni, convocați în ședință ordinară
Consiliul Local Lugoj a fost convocat, prin dispoziția primarului Francisc Boldea, în ședință ordinară.
Ședința va avea loc joi, 31 ianuarie, de la ora 14, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Lugoj.
Pe ordinea de zi a ședinței se află proiectele de hotărâri, privind:
- Aprobarea Planului Urbanistic Zonal – “Construire hală depozitare cu birouri în regim P+E parțial, stație de betoane, anexe, împrejmuire și puț forat”, municipiul Lugoj, județul Timiș;
- Aprobarea Planului Urbanistic Zonal – “Dezvoltare zonă locuințe cu funcțiuni complementare și zonă locuințe colective”, municipiul Lugoj, județul Timiș;
- Aprobarea Studiului de Fezabilitate, indicatorii tehnico – economici și Devizul general pentru obiectivul de investiții “Zonă extindere sat Tapia – rețea alimentare energie electrică”;
- Rectificarea unei suprafeţe de teren, proprietate privată, situat în Municipiul Lugoj, str. Episcop Dr. I. Bălan nr. 40, înscris în C.F. nr. 406790 Municipiul Lugoj nr. top. 235 – 236/a/1, 235 – 236/a/4;
- Aprobarea vânzării către domnul Iechimovici – Demenescu Ionuț Radian a terenului concesionat în suprafaţă de 403 m.p., situat în Municipiul Lugoj, str. Timișorii nr. 126, Zona PUZ MAN, înscris în C.F. Nr. 406416 Municipiul Lugoj, Nr. cadastral 406416;
- Aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Lugoj, pentru anul şcolar 2019 – 2020;
- Modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 224 din 27.12.2018;
- Aprobarea statului de funcţii și organigramei Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor Municipiului Lugoj, din subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj;
- Aprobarea atribuirii licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate speciale operatorului de transport rutier S.C. „LIVIO DARIO” S.R.L.
Toate proiectele de hotărâri au fost inițiate de primarul Francisc Boldea.