Conflict între vecini, aplanat de jandarmi, la Lugoj

Un echipaj de jandarmi care se afla în patrulare pe raza municipiului Lugoj a intervenit, marți, 15 aprilie, la un apel prin care se solicita sprijinul forțelor de ordine la un conflict între vecini.

Jandarmii au constatat că este vorba despre starea de nemulțumire a unui locatar deranjat de larma și gălăgia produse de unul dintre vecini, nopți consecutive, după ora 22:00.

Jandarmii au discutat cu ambele părți implicate, au calmat spiritele și le-au adus în atenție prevederile legislative cu incidență asupra normelor de conviețuire socială.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează:

  • tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
  • tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00-08:00 şi 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora;
  • organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.