Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, ediția a VIII-a, online
Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj va organiza, în perioada 19-28 aprilie 2021, cea de-a VIII-a ediţie a Concursului Internaţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, adresat micilor pianiști.
Ediția din acest an se va desfășura online, doar pentru pian solo și se adresează preșcolarilor și elevilor din învățământul primar ți cliclu gimnazial.
Repertoriul de concurs va consta din două piese diferite stilistic, din care una poate fi un studiu.
Înregistrările se vor descărca pe YouTube privat, cu rezoluție maximă, iar linkul de acces la înregistrări și documentele (fișa de înscriere, copia după certificatul de naștere/CI, o fotografie în format jpg/jpeg) se vor trimite, până în data de 19 aprilie 2021, pe adresa de email: c.tufan.stan@gmail.com.
La fel ca la edițiile din anii trecuţi, se vor acorda premii I, II, III și menţiuni la fiecare categorie de vârstă, precum și premii speciale, iar cel mai valoros competitor va fi răsplătit cu Marele Premiu și Trofeul de Cristal “Clara Peia”, oferite de Clubul Rotary Lugoj.
La cele șapte ediții desfășurate până în prezent, Marele Premiu şi Trofeul „Clara Peia” a fost câștigat de:
- Fabiani-Gabriel-Andrei Prcsina (Petroșani), în 2013;
- Miriam Natalia Linul (Arad), în 2014;
- Christian Pantelei (Chişinău), în 2015;
- Emanuele Briones Şerbanaţi-Villalba-Briones (Reghin), în 2016;
- Radu Torok (Petroşani), în 2017;
- Alexandru-Mihai Piroi (Timişoara), în 2018;
- Patricia Roșca (Lugoj), în 2019.
ALINA OLAR