Concursul internațional de culturism și fitness „Classic Florin Teodorescu”, ediția a XIII-a
Municipiul Lugoj va găzdui, sâmbătă, 3 noiembrie, cea de-a XIII-a ediție a Concursului internațional de culturism și fitness „Classic Florin Teodorescu”.
Competiția, organizată de Clubul Sportiv „Florin Teodorescu” va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 17.
După cum a anunţat Florin Teodorescu, iniţiatorul acestui regal de culturism şi fitness, la această ediție vor participa în jur de 50 de sportivi din Ungaria, Serbia, Italia, Cehia şi România.
„Și-au anunțat participarea și mulți sportivi din Lugoj. Va fi prezent și campionul mondial Petar Celic, din Serbia, care a cucerit titlul suprem la categoria masters 60-70 de ani”, a spus Florin Teodorescu, menționând și că, a doua zi, duminică, 4 noiembrie, tot de la ora 17, la Casa Tineretului, din Timișoara, se va desfășura cea de-a XXX-a ediție a Cupei Libertăţii – Memorial Vasile Balmuş.
Câștigătorii vor fi recompensați cu diplome, medalii, trofee și premii surpriză.