Color the Village începe joi, la Fărășești, comuna Pietroasa
Trei zile-maraton de reparații și renovări încep joi, 9 iunie 2022, la Fărășești (comuna Pietroasa), în județul Timiș.
Peste 400 de voluntari din țară și străinătate și-au confirmat prezența în satul din zona de vest a țării pentru a da o mână de ajutor la reabilitarea fațadelor și la diverse acțiuni de înfrumusețare a satului.
Evenimentul Color the Village începe mâine, joi – 9 iunie 2022 și se termină sâmbătă seara, iar voluntarii vor lucra timp de 3 zile pentru a reabilita 30 de fațade din sat, cu gardurile și porțile acestora.
Satul Fărășești a fost ales de reprezentanții Asociației Acasă în Banat deoarece mai păstrează case cu fațade frumos ornate, o moară de apă și diverse construcții din piatră. Localitatea are aproximativ 200 de locuitori, iar pe perioada evenimentului își va tripla numărul oamenilor prezenți în sat.
Pentru Asociația Acasă în Banat provocările ediției din acest an vor fi protejarea a cât mai multor case bătrânești, a morii de apă din localitate, folosirea tehnicilor și materialelor tradiționale și colaborarea cu localnicii din Fărășești pentru a transforma satul într-o atracție turistică ecologică și sustenabilă.
Pe tot parcursul evenimentului, voluntarii vor avea parte de o experiență deosebită deoarece, pe lângă lucrările propriu-zise, vor intra direct în contact cu satul bănățean, tradițiile și frumusețile acestuia. Cu sprijinul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, voluntarii vor avea parte de mese gătite tradițional și de produse locale. De asemenea, în cadrul evenimentului, datorită Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și a Facultății de Horticultură și Silvicultură, voluntarii vor planta peste 100 de flori de sezon pentru a înfrumuseța și peisajul întregului sat.
Proiectul Color the Village al Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. Evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei comunei Pietroasa, a Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș, a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, Azur, Visma Software, Safe Fleet, DM Drogerie Markt, Linde Global Services România și ZF Group.
Color the Village/Colorează Satul se află la a patra ediție și, an de an, are loc într-un alt sat din Banat. Edițiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019).