Clubul Sportiv Școlar Lugoj – 60 de ani de performanță

Clubul Sportiv Școlar Lugoj aniversează, astăzi, 60 de ani de activitate.

La festivitatea care va avea loc, începând cu ora 17, la Sala de sport „Ioan Kunst Ghermănescu”, vor participa numeroși invitați, sportivi și antrenori care, de-a lungul timpului, au făcut cinste clubului prin rezultatele obținute.

Clubul Sportiv Şcolar Lugoj a fost înfiinţat în anul 1957, sub denumirea de Şcoala Sportivă Lugoj, la iniţiativa regretatului profesor Titus Liviu Isar, având doar trei secţii de performanţă – atletism, fotbal şi gimnastică.

În prezent, clubul este condus de prof. Simion Moatăr și are opt secţii cu peste 600 de sportivi, care îşi desfăşoară activitatea la următoarele ramuri sportive: atletism, fotbal, gimnastică băieţi, handbal băieţi, judo, lupte greco-romane, lupte libere și volei fete.

Rezultatele obţinute de-a lungul celor 60 de ani de existenţă reprezintă roadele eforturilor deosebite făcute de sportivi şi profesorii-antrenori, concretizate în:

  • 671 de medalii de aur și titluri de campioni naţionali;
  • 108 medalii, cupe şi trofee obținute la concursuri şi competiţii internaţionale;
  • peste 100 de sportivi la loturile naţionale ale României, seniori şi juniori;
  • 89 de medalii la Campionatele Balcanice;
  • 7 medalii la Campionatele Europene pentru juniori;
  • 6 medalii la Campionatele Europene de seniori;
  • 4 medalii la Campionatele Mondiale;
  • 8 sportivi participanți la Jocurile Olimpice.

De-a lungul timpului, acest  laborator de performanţă sportivă a fost condus de 11 directori: Titus Liviu Isar Titus, Liviu Roman, Francisc Corbeanu, Dănilă Otiman, Petru  Văcărescu, Mihai Dorin Jitaru, Aurel Muntean, Georgeta Nicolae, Dorin Horath, Adrian Meleancă şi Simion Moatăr.

Rezultatele deosebite obţinute de sportivii lugojeni le-au adus numeroase aprecieri şi distincţii oferite de forurile de specialitate, precum:

  • Titlul de maestru emerit al sportului: Lavinia Miloşovici, Alina Goreac, Adrian Ianculescu, Radu Ştrubert, Giani Murariu, Corina Căprioriu;
  • Titlul de maestru al sportului: Kurt Siler, Valentin Pintea, Octavian Ionaşiu, Dumitru Sârbu, Alexandru Nistor, Aurel Khergu, David Strezariu, Sorin Popescu şi Claudiu Zanier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.