Claudiu Alexandru Buciu, prima declarație în calitate de primar: „Lugojul trebuie să renască, așa cum a renăscut și Pasărea Phoenix”

Noul primar al municipiului Lugoj, liberalul Claudiu Alexandru Buciu, a susținut un discurs imediat după ce a fost învestit în funcție și a depus jurământul, anunțănd ce l-a determinat să intre în politică, dar și care este cea mai stringentă problemă a comunității lugojene.

Totodată, Claudiu Alexandru Buciu a subliniat faptul că „Lugojul trebuie să renască, așa cum a renăscut și Pasărea Phoenix, din cenușa proprie”, pentru că „suntem la pământ nu numai material, ci și din punct de vedere spiritual sau a culturii și a educației”.

„Țin să vă spun că acest jurământ l-am depus în sufletul și în mintea mea cu mai mulți ani în urmă, când am văzut că municipiul nostru și comunitatea noastră nu merge pe un drum bun.

Am înțeles totdeauna rolul politicii, dar nu am vrut sa fac politică printr-o implicare activă, în sensul ocupării unei funcții publice, crezând că fiecare om e la locul lui și fiecare om trebuie să facă ceea ce știe să facă. La un moment dat mi-am dat seama că lucrurile degenerează și că trebuie să mă implic mai mult, adică sa fac acea politică prin care faci pași în administrație și schimbi viața comunității tale.

Nu am reușit să fiu reprezentat de un partid politic atunci când am candidat prima oară și am candidat ca și independent. Am înțeles că mesajul pe care l-am transmis cetățenilor municipiului Lugoj, ca și independent, a fost unul corect, pentru că am fost votat de 30% dintre aceștia. Ulterior, am găsit sprijinul unui partid, pentră că era necesar. Nu poți să faci politică, ca și independent!

Din fericire, primul pas pe care mi l-am propus s-a împlinit în data de 27 septembrie, atunci când am scăpat comunitatea noastră de o conducere efectiv toxică. Cu tristețe vă spun faptul că ieri am descoperit un lucru care era incredibil. Fostul primar a plătit timp de opt ani de zile abonamentul de telefon al nepoatei sale. Îmi cer scuze că vă dau acest exemplu, dar mă gândesc că dacă a fost în stare să facă asta, ce a făcut cu restul lucrurilor din oraș. Știam ce a făcut!

Tot ieri am fost și la o întâlnire la Apele Române, unde mi s-a spus că din cauza faptului că stația de epurare nu funcționează, deși s-au investit în ea 6 milioane de euro, și a fost recepționată în 2013, din 1 noiembrie vom primi penalități de 6.000 de lei pe zi, adică 180.000 pe lună pentru că deversăm ape neepurate în râul Timiș. Iar problema este că nu există soluție. Bani au fost alocați de guvern și de comunitatea europeană, din fondul de mediu, și atunci când am merge să cerem să refacem această investiție sau să facem una nouă, ni se spune <dar voi ați primit bani pentru asta>. Dacă am vrea să investim noi, fără să cerem bani de la nimeni, cu toate că nu avem bani, Curtea de Conturi ne-ar spune <aveți o investiție finalizată și recepționată legal, faptul că nu funcționează nu contează și nu aveți cum să mai investiți în ea>. Suntem într-o fundătură, iar aceasta este cea mai stringentă problemă a comunității noastre.

Mă bucur însă că avem alături doi reprezentanți de vârf ai Partidului Național Liberal, pe doamna Alina Gorghiu și pe domnul Marilen Pirtea, pe care noi i-am susținut fățiș pentru simplul fapt că ne-au ajutat atunci când am avut nevoie, ca și comunitate. Eu consider că trebuie să facem politică și trebuie ca pe acești reprezentanți, în care noi avem încredere, să-i considerăm partenerii noștri și oamenii care, atunci când apelăm la ei, ne vor ajuta necondiționat.

Suntem total împotriva politicienilor care fac afaceri cu statul, indiferent pe lista cărui partid s-ar afla și indiferent în ce funcție publică ar fi. Și atunci ne-am stabilit niște principii, care până acum au dat roade în ceea ce am făcut. Pentru mine, ca și politician, a fost o mare bucurie și a fost prima oară când am simțit că merită să faci politică atunci când, din opoziție, am primit, din partea guvernului nostru, suma de 1.000.000 de euro pentru dotări la Spitalul Municipal Lugoj. Atunci mi-am dat seama că are rost cu adevărat să faci politică și a trăit un sentiment profund de bucurie și de mulțumire că am putut să fac ceva bun pentru comunitatea noastră, cu ajutorul colegilor noștri din Parlament.

Lugojul trebuie să renască, așa cum a renăscut și Pasărea Phoenix, din păcate din cenușa proprie, pentru că o situație detaliată a stării orașului arata, oricui  are ochi să vadă, că suntem la pământ nu numai material, ci și din punct de vedere spiritual sau a culturii și a educației.

Am încercat, în perioada celor 4 ani de când am preluat conducerea PNL Lugoj, să aduc lângă mine și lângă PNL oameni care să se implice în politică pentru a-i promova în administrație. Am întâlnit, în 99% din cazuri, teama! Teama de a se implica, pentru că am devenit o societate condusă prin teroare. În ultimele zile mi-am dat seama, mai concret, de ce. Sub teroare, s-a furat! Nimeni nu a spus nimic, funcționarii au tăcut și au înghițit pentru ca lor să le meargă bine. 

Vreau să construim un corp de funcționari publici care rezistă la tentațiile politicienilor de a nu respecta legea. Vreau să construim un corp de funcționari publici care se gândește la cetățean și nu la scaunu lui, indiferent ce îi spune primarul. Pare o chestiune de un idealism dus la extrem, dar vă garantez că este singurul lucru care ne va duce spre progres. Este singurul lucru care ne va duce spre egalitatea de șanse.

Vă garantez că, pentru a reda lugojenilor speranța vom lua toate măsurile necesare pentru ca orașul să fie curat. Tot ce s-a făcut greșit trebuie plătit, pentru că cei care au greșit sau cei care vor mai veni la conducere să înțeleagă că așa ceva nu se va mai tolera. Nu putem fi conduși bine, dacă nu conducem și nu avem așteptări corecte de la conducătorii noștri. Iar partidele care nu se adaptează cred că o să dispară, încet, încet”, a spus Claudiu Alexandru Buciu, noul primar al municipiului Lugoj.

2 comentarii la „Claudiu Alexandru Buciu, prima declarație în calitate de primar: „Lugojul trebuie să renască, așa cum a renăscut și Pasărea Phoenix”

  • 5 noiembrie 2020 la 22:28
    Permalink

    A-ti scapat de cel mai nociv primar din Banat boldea .
    Bravo voua .
    A-ti rupt capu mafiei din Lugoj
    Bravo voua si succes.

    Răspunde
    • 19 noiembrie 2020 la 13:28
      Permalink

      @Emil : “aţi” nu “a-ţi” . “Aţi” se scrie fără cratimă (liniuţă), atunci când ajută la formarea timpului perfect compus (timp trecut) la persoană a II-a plural, ca de exemplu:

      Voi aţi scapat, voi aţi rupt, voi aţi tăcut, voi aţi ştiut, etc …

      Totodata, să speram că nu ramanem doar cu promisiunea sau speranţa ca Lugojul o să renască. Astăzi, intr-adevăr, Lugojul este cenusă.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.