Claudiu Alexandru Buciu este noul președinte al PNL Lugoj
Nicolae Robu, președintele PNL Timiș, l-a prezentat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, pe Claudiu Alexandru Buciu, noul președinte al PNL Lugoj.
Conform spuselor lui Robu, liberalii au luat această decizie pentru a pregăti un candidat care să câștige Primăria Lugoj peste patru ani.
„Am încredere că PNL va ajunge în curând să câștige alegerile la Lugoj”, a spus Robu, precizând că Buciu va coordona campania electorală a PNL în municipiul de pe Timiș la alegerile parlamentare.
Pentru aceste alegeri PNL nu și-a fixat încă targetul, dar noul președinte al liberalilor lugojeni a anunțat că are o ambiție personală: „PNL să obțină cel puțin un vot peste PSD”.
La alegerile locale din iunie, Claudiu Alexandru Buciu a candidat din postura de independent la funcția de primar al municipiului Lugoj, deși era membru PNL în organizație din Sectorul 6 București, clasându-se pe poziția a doua, după primarul Francisc Boldea, cu 4.045 de voturi.