CJSU Timiș a hotărât intrarea Lugojului în carantină! Se așteaptă emiterea Ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență
Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut, în ultimele 24 de ore, în municipiul Lugoj, de la 7,17 la 7,05 cazuri/1.000 de locuitori, conform anunțului făcut de către Instituția Prefectului Timiș, în această dimineață.
Cu toate acestea, astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de către prefectul Liliana Oneț, a hotărât instituirea măsurii de carantinare, pe o perioadă de 14 zile, a municipiului Lugoj.
„Având în vedere faptul că, în ultimele 14 zile, rata de infectare/1000 de locuitori la nivelul municipiului Lugoj este în creștere, Direcția de Sănătate Publică Timiș a făcut o nouă analiză pentru a se vedea dacă se impune sau nu măsura carantinării zonale. Analiza a fost făcută în baza Metodologiei de răspândire a riscului de răspândire a virusului SARS-COV 2 într-o comunitate/ localitate în vederea instituirii măsurii de carantină zonală / ridicare a măsurii de carantină elaborat de Centrul Național de Combatere a Bolilor. În urma analizei, Direcția de Sănătate Publică a transmis Institutului Național de Sănătate Publică propunerea de carantinare zonală a municipiului Lugoj. După ce INSP a dat aviz favorabil carantinării municipiului Lugoj, azi, la ora 12,30, prefectul Liliana Oneț a convocat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-a votat instituirea măsurii de carantinare, pe o perioadă de 14 zile, a municipiului Lugoj. INSP a propus ca măsura să intre în vigoare la ora 0 a zilei de mâine, 21 noiembrie. Hotărârea va fi transmisă de urgență către Centrului Național de Coordonarea și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență pentru instituirea carantinei zonale a municipiului Lugoj. Măsura de carantinare intră în vigoare de la emiterea Ordinului șefului DSU. Având în vedere că în data de 21 noiembrie la ora 12.00, încetează măsura carantinării orașelor Sânnicolau Mare și Ciacova, tot în cursul zilei de azi, DSP a făcut o analiză pentru a se vedea dacă se impune sau nu prelungirea măsurii de carantinare a acestora. În urma analizei a reieșit faptul că, pentru ambele orașe, rata de incidență/1000 de locuitori este în scădere, la Ciacova aceasta ajungând chiar sub 3/1000 de locuitori. Analiza Direcției de Sănătate Publică Timiș a fost transmisă Institutului Național de Sănătate Publică”, se menționează în comunicatul Instituției Prefectului Timiș.
Măsura de carantinare a municipiului Lugoj trebuie aprobată de către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și va intra în vigoare după emiterea Ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență.
Nebunie curata!Adica rata de infectare a scazut ,in ultimile 24 vde ore doar 10 infectari noi ,focarele sunt sub supraveghere ,iar astaia carantineaza Lugojul!Pe ce criterii?Timisoara e scutita!De ce?