Cetățeni nemulțumiți de o parcare amenajată de municipalitatea lugojeană. Un consilier local atrage atenția: „Proiectul nu respectă legea!”

Municipalitatea lugojeană a început lucrările de amenajare a unei parcări în zona blocurilor 2 și 3, respectiv 5, 6, 7 și 8 din cartierul Cotu Mic. Cetățenii din zonă sunt însă nemulțumiți de faptul că parcările sunt realizate prea aproape de blocuri și că toate gazele de eșapament le vor intra în apartamente.

Consilierul lugojean Liviu Brândușoni a prezentat nemulțumirile oamenilor într-o ședință a Consiliului Local Lugoj, semnalând și faptul că se încalcă legislația în vigoare, care prevede că nu se pot construi parcări la o distanță mai mică de cinci metri de ferestrele camerelor de locuit.

„Cetățenii se plâng că parcările sunt realizate foarte aproape de ferestrele lor. Există un Ordin de ministru care prevede o distanță de minim cinci metri până la ferestrele locuințelor,  care în acest caz nu este respectată și în felul acesta se încalcă legea”, a spus Liviu Brândușoni, făcând referire la Ordinul nr. 119?2014, emis de Ministerul Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației.

Primarul Francisc Boldea a declarat că proiectul privind sistematizarea cartierului Cotu Mic și realizarea parcărilor a fost aprobat de către Consiliul Local și că nu se mai poate modifica pentru că lucrările de execuție au început.

„Proiectul a fost aprobat de către Consiliul Local! A fost licitat și dat în execuție! E un proiect pe care l-ați aprobat! Cetățenii din cartier au cerut ca în zonele dintre blocuri să amenajăm parcări cu spații verzi. E un proiect foarte frumos, cu spații verzi și nu se mai poate modifica pentru că este deja în execuție”, a declarat primarul Francisc Boldea.

Lugoj Expres Cetățeni nemulțumiți de o parcare amenajată de municipalitatea lugojeană. Un consilier local atrage atenția: „Proiectul nu respectă legea!” un consilier local atrage atenția proiectul nu respecta legea parcare Lugoj Cotu Mic Consiliul Local Lugoj cetateni nemulțumiți

(Sursa: ziuadevest.ro)

Un comentariu la „Cetățeni nemulțumiți de o parcare amenajată de municipalitatea lugojeană. Un consilier local atrage atenția: „Proiectul nu respectă legea!”

  • 15 martie 2017 la 18:20
    Permalink

    Din parcare se face microparcare marca Boldea.
    Ca si strandul din Lugoj si fantana plutitoare ajunsa la Panciovo Serbia, Boldea face o noua realizare, reduce locurile de parcare si face borduri si alei cu tone de dale.
    Cat mai e comisionul Boldea la investitii de batjocura

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.