Cea de-a XV-a ediţie a acţiunii “O zi pentru mai bine”
PSD Lugoj organizează vineri, 4 noiembrie, la restaurantul „Acapulco”, cea de-a XV-a ediție a acţiunii “O zi pentru mai bine”, care are ca scop colectarea de fonduri pentru persoanele aflate în nevoie.
Acțiunea, inițiată în anul 2001 de către Nicu Bădina, a devenit o tradiție și ne arată că a fi cu adevărat alături de oameni nu ajunge doar o zi.
“Lugojenii, oamenii făuritori de bine, sunt invitați să fie aproape de cei aflaţi în nevoie, să fie prezenţi pentru o contribuţie de suflet într-o seară nobilă. Politica socială, pentru cei aflaţi în nevoie, are nevoie de acţiuni concrete. <O zi pentru mai bine> este acţiunea caritabilă care arată, de cinsprezece ani, că dorinţa de a ne ajuta semenii trebuie să existe şi să meargă mai departe. Pentru generozitate, dăruire şi în semn de înaltă apreciere, cu această ocazie se vor înmâna diplome de excelenţă tuturor celor care şi-au adus contribuţia de excepţie la reuşita deosebită a celor cinsprezece ediţii”, a anunțat Nicu Bădina, inițiatorul acțiunii, vicepreședinte al PSD Lugoj.
Pe parcursul reuniunii cei peste patru sute de invitaţi vor participa la extragerea tombolei şi vor lua parte la programul artistic ce va fi susţinut de trupa “Cu Asar”, din Buziaș, şi de formaţia de muzică populară “Cristi Chelciov”, împreună cu soliştii Cristian Gagea şi Snejanca Boşca, din Timişoara.