Caroserie de autoturism, transformată în… aranjament floral
Lugojenii vor avea ocazia să admire un inedit aranjament floral pe o caroserie de autoturism Dacia 1300, recondiționată.
Aranjamentul floral va fi amplasat vineri, 10 iulie, în Piața Josif Constantin Drăgan, din centrul municipiului.
„Aranjamentul floral este rodul colaborării Serviciului de Sere și Spații Verzi cu Primăria Municipiului Lugoj, sub coordonarea doamnei ing. peisagist Elena Olariu, cea care a conceput și celelalte aranjamente florale din zona centrală a orașului”, au anunțat reprezentanții Primăriei Lugoj.