Caravana AUR a ajuns și la Lugoj! Liderul AUR, George Simion, a făcut poze cu susținătorii și a susținut un discurs anti-Iohannis și… anti-Fritz, primarul Timișoarei
Deputatul George Simion, co-președintele partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a ajuns, vineri după-amiază, și la Lugoj, împreună cu Caravana AUR, care călătorește prin țară cu scopul declarat de a strânge semnături pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis.
Întâlnirea cu susținătorii AUR a avut loc în fața Universității Europene Drăgan, unde George Simion a făcut fotografii cu simpatizanții și a susținut un scurt discurs anti-Iohannis și… anti-Dominic Fritz, primarul Timișoarei, explicând și de ce a intrat, împreună cu susținătorii săi, în Primăria Timișoara:
„Am găsit o ușă deschisă, nu era nimeni acolo de la Poliția Locală. Când am ajuns în sfârșit la un polițist local, acesta ne-a spus: <Intrați domnul Simion, nu avem nicio problemă, că v-am deschis și ușa din față>. Am urcat la etaj și acolo un individ mitocan, care a refuzat să se legitimeze, a spus că nu se primesc audiențe decât cu programare la domnul Fritz. La domnul Fritz sau la un viceprimar, dar cineva trebuia să-l primească pe Ioan Bânciu, a cărui șoție a fost ucisă la Revoluție, și să-i explice că nu mai poate să ducă măcar o coroană de flori la gaura de canal de la Popești-Leordeni. Asta am vrut!”
S-au mai adunat semnături pentru demiterea președintelui Klaus Iohannis și s-a scandat: „Jos Iohannis!”, „Jos cu trădătorii!”.
Majoritatea participanților la întâlnirea cu liderul AUR, George Simion, nu au purtat măști de protecție.