Cântecul toacei a răsunat și anul acesta, în Joia Mare, în centrul municipiului Lugoj

Reprezentanții comunității lugojene au bătut toaca și anul acesta, în Joia Mare, în centrul municipiului Lugoj.

Conform tradiției, startul  manifestării „Toaca la Lugoj”, aflată la cea de-a IX-a ediție, a fost dat de către primarul Francisc Boldea, acţiunea fiind organizată în preajma Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, unde au fost montate 12 toace.

Alături de primarul Francisc Boldea şi-au mai arătat măiestria în bătutul toacei şi alţi reprezentanţi ai comunităţii lugojene, împreună cu un grup de copii ai Ansamblului „Lugojana”. Printre lugojenii care au bătut toaca s-a aflat și venerabilul profesor Nicolae Streian, în vârstă de 95 de ani, participant la luptele de la Păuliș, din cel de-Al Doilea Război Mondial, în septembrie 1944.

Toaca este o rugăciune adusă lui Dumnezeu, care marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Bătută la diverse ore, toaca punctează timpul de peste zi, chemând la rugăciune şi slujbă. Baterea în toacă, înainte de începutul slujbei, cheamă pe toţi creştinii în Biserică. Cântecul toacei face legătura între pământ şi cer, între uman şi divin, între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce nu se cunoaşte.

Manifestarea a fost organizată de către  Ansamblul „Lugojana” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.