Campionatul Național de volei U13: echipa de minivolei a CSM Lugoj – medalie de bronz
Cele mai mici voleibaliste de la CSM Lugoj au urcat pe podium la turneul final al Campionatului Național U13, care a avut loc la Craiova.
Formația lugojeană, pregătită de prof. Dorin Horvath, a jucat pentru medaliile de bronz, după ce, în semifinale, a cedat cu 2-3 în jocul cu CSM București, chiar dacă a avut 2-0 la seturi și două mingi de meci în setul patru (cedat cu 26-28).
În finala mică, disputată duminică, CSM Lugoj a învins cu 3-1 pe ACS Champions Sibiu, la fel ca în partida din grupe.
Astfel, CSM Lugoj a urcat pe treapta a treia a podiumului Camponatului Național de volei U13.
Au fost premiate și două jucătoare de la CSM Lugoj: Georgiana Benzar – cel mai bun ridicător al turneului, și Iris Nanu – premiu special.
Turneul final, care a adunat la start cele mai bune opt echipe de U13 din țară, a fost câștigat de CSV Craiova, care s-a impus în finală, cu 3-1, în partida cu CSM București.
În meciul pentru locurile 5-6, Victoria Nădlac a învins cu 3-1 pe Bega Timișoara, iar în jocul pentru locurile 7-8, CSM Focșani a dispus, cu 3-0, de Dinamo București.
(FOTO: CSM „Vulturii” Lugoj)