Camere de supravegere video, pe toate arterele cu trafic intens din Lugoj

Autoritățile lugojene efectuează ultimele teste pentru punerea în funcțiune a sistemului de supraveghere video din municipiul Lugoj.

Investiția a fost realizată de către Primăria Municipiului Lugoj și are ca scop supravegherea traficului și creșterea siguranței cetățenilor din municipiu. Valoarea achiziției este de 411.688,83 de lei (cu TVA inclus).

Sistemul este format din 60 camere video de înaltă rezoluție, cu vedere pe timp de noapte. Mai mult decât atât, camerele amplasate pe arterele de intrare în municipiu înregistrează numerele de înmatriculare ale mașinilor, iar o parte dintre ele beneficiază de zoom optic 32x.

Camerele vor fi amplasate pe toate arterele cu trafic intens din municipiul Lugoj.

,,În ceea ce privește operarea acestui sistem, precizăm că la sediul Poliției Municipiului Lugoj, respectiv sediul Poliției Locale Lugoj, Primăria Lugoj a amenajat câte un centru de comandă dotat cu birouri noi, calculatoare noi și televizoare pentru a vizualiza conținutul camerelor pe un ecran cât mai mare. Conținutul video se înregistrează și are o valabilitate de minim 30 de zile, potrivit legislației în vigoare. Săptămâna viitoare se preconizează predarea sistemului către Poliția Națională și Poliția Locală, care vor opera sistemul de supraveghere”, a precizat primarul Francisc Boldea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.