Călin Dobra și-a publicat declarația de avere. Vezi ce donație a primit președintele C.J. Timiș de la viceprimarul Lugojului, Cristian Galescu

Președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Timiș și-au publicat declarațiile de avere.

Călin Dobra (PSD), președintele Consiliului Județean Timiș, are un teren intravilan cumpărat în 2013, de 634 metri pătrați, în satul Tapia, de lângă Lugoj, pe care-l deține împreună cu alte două persoane. Un alt teren intravilan, cumpărat de Dobra în 2014, este în Lugoj și are 2.288 metri pătrați, și îl deține împreună cu o altă persoană.

Președintele CJ Timiș are două apartamente în Lugoj, unul de 87,9 metri pătrați, cumpărat în 2008, și unul de 124 metri pătrați, cumpărat în 2010. Tot în Lugoj, Dobra are și două spații comerciale, din care deține o cotă parte de 1/4. Un spațiu comercial are 119 metri pătrați și este cumpărat în 2012, iar celălalt are 185 metri pătrați și este cumpărat în 2013. Un apartament deținut de Dobra cu o cotă parte de 1/2 se află în Arad, are 52 de metri pătrați și este cumpărat în 2011.

Dobra are o mașină Skoda, cumpărată în 2006. Liderul CJ Timiș a vândut în 2016 un teren intravilan cu 9.500 de euro.

Dobra are 22.560 de lei în conturi bancare și 878 de euro și un credit de 23.140 de euro și unul de 15.000 de euro, primul scadent în 2038, iar ultimul în 2017.
De asemenea, a primit donații pentru campania electorală în valoare de 19.000 lei, din partea lui Galescu Cristian (7500 lei), Teghiu Jurj Simona (4.000 lei) și Oros-Groza-Cristian-Dan (7500 lei).

Dobra a încasat un venit de 162 lei, ca profesor, 3.593 lei ca și consilier județean, 3.521 lei ca director la SC Timstyle SRL.

Venitul de pe urma funcției de președinte al CJ Timiș nu este menționat în declarația de avere deoarece Dobra ocupă acest post din luna ianuarie a anului 2017, iar declarația de avere este pe anul care s-a încheiat.

Mai multe informații despre averile șefilor Consiliului Județean Timiș găsiți aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.