Călin Dobra, mesaj la finalul mandatului de președinte al CJT: “Plec cu capul sus”

Lugojeanul Călin Dobra și-a încheiat mandatul de președinte al Consiliului Județean Timiș.

La final de mandat, Călin Dobra a transmis un mesaj timișenilor, în care spune că este mulțumit de tot ce a făcut pentru județul Timiș în cei aproape 4 ani petrecuți în fruntea CJT.

„Dragi timișeni, mandatul meu de președinte al Consiliului Județean Timiș s-a încheiat! Plec cu capul sus și consider că după aproape 4 ani în fruntea CJT este momentul să spun, încă o dată, MULȚUMESC!

Pentru încrederea acordată în toată această perioadă, pentru susținerea arătată, pentru critică, atunci când a fost cazul, și pentru implicarea dumneavoastră. Toate acestea m-au ajutat și îmi dau putere să merg mai departe. Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș, însă, suficient de realist ca să îmi asum nu doar reușitele, ci și eșecurile.

Am făcut administrație în mod profesionist și las în urmă o „moștenire” de care sunt mulțumit, dar și o echipă de specialiști din cadrul aparatului propriu al CJ Timiș gata să pună în continuare umărul pentru dezvoltarea acestei regiuni. Un mare mulțumesc și jurnaliștilor cu care am colaborat în acești ani, care uneori m-au „taxat”, însă, de fiecare dată, au relatat obiectiv despre activitatea și proiectele CJT.

Membrilor noului Consiliu Județean, dar și președintelui Alin Nica, le urez succes și putere de muncă! Tuturor vă doresc SĂNĂTATE! Într-o perioadă delicată, trebuie să dăm, continuu, dovadă de responsabilitate și să avem grijă unii de alții”, a transmis Călin Dobra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.