Burse municipale pentru 70 de elevi din Lugoj
Primăria şi Consiliul Local Lugoj continuă programul de acordare a burselor municipale.
Festivitatea de acordare a burselor municipale pentru semestrul I al anului şcolar 2018-2019 va avea loc miercuri, 22 mai, de la ora 13, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”.
În conformitate cu Regulamentul de acordare a burselor municipale, aprobat de Consiliul Local Municipal Lugoj, pentru înscrierea în program este necesar ca elevii din clasele V-XII să participe la cel puţin o activitate extracurriculară. În funcţie de specificul activităţilor extracurriculare desfăşurate de elevi, bursele municipale sunt împărțite în două categorii – burse municipale civic-culturale şi burse municipale sportive, fiecare dintre acestea având câte trei subcategorii: de excelenţă – în valoare de 100 lei/lună, de performanţă – în valoare de 75 lei/lună şi de merit – în valoare de 50 lei/lună.
Elevii care s-au înscris în program au optat pentru categoria de bursă, iar departajarea lor pe subcategorii s-a realizat pe baza notei finale obţinute, conform unui algoritm de calcul, din performanţele educaţionale şi activitatea extracurriculară.
Pe baza situaţiilor transmise de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ de stat de pe raza municipiului, Primăria Lugoj a aprobat acordarea următoarelor categorii de burse municipale: 43 de burse civic-culturale, din care 14 burse de excelenţă, 14 burse de performanţă, 15 burse de merit, respectiv 27 de burse sportive, din care 13 burse de excelenţă, 13 burse de performanţă şi o bursă de merit.
Suma totală alocată burselor municipale pentru semestrul I al anului şcolar 2018-2019 este de 27.6250 lei, din care 16.000 lei pentru bursele municipale civic-culturale şi 11.625 lei pentru bursele municipale sportive.