Bărbat înecat în râul Timiș
Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost scos, duminică după-amiază, din apele rîului Timiș, la Lugoj.
Acesta a fost observat plutind pe apele Timișului, în zona Plopi.
„În jurul orei 17:28, polițiștii lugojeni au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană plutea pe râul Timiș în zona Plopi din Lugoj.Acesta a fost scos la mal și resuscitat conform procedurilor, dar nu a răspuns, fiind declarat decedat. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că este vorba de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Lugoj care ar fi intrat în râu să înoate”, a anunțat IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

