Bani pentru cluburile și asociațiile sportive! Cererile se depun la primărie
Autoritățile din Lugoj vor acorda și în acest an fonduri nerambursabile cluburilor și asociațiilor sportive din municipiu.
Cererile de finanțare se depun, la Primăria Lugoj, până în data de 31 ianuarie 2019.
Fondurile se alocă în conformitate cu Regulamentul finanțărilor nerambursabile acordate de la bugetul local al municipiului Lugoj, pentru activitatea sportivă, în baza Legii nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, aprobat prin HCL nr. 224 /21.12.2017.
Contribuțiile financiare se acordă din bugetul local către beneficiari, în completarea veniturilor proprii și a veniturilor realizate din donații și sponsorizări.
Consiliul Local Lugoj poate finanța din bugetul local programe sportive, proiecte sau acțiuni sportive care se încadrează în cadrul Programelor naționale de utilitate publică în domeniul sportului, respectiv programul „Promovarea sportului de performanță” și programul „Sportul pentru toți”.
Atribuirea contractelor de finanțare se face exclusiv pe baza selecției de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanțare din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă.