Autoturism spulberat de un TIR, pe centura Lugojului. Două persoane au murit și una a fost rănită grav
Două persoane au murit, iar alta a fost rănită grav, într-un accident produs, joi după-amiază, pe șoseaua de centură a municipiului Lugoj.
”Un bărbat a condus un autoturism pe centura Lugojului, dinspre Timișoara spre Caransebeș, iar la un moment dat a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure și a fost acroșat de un TIR, care circula pe aceeași direcție. În urma accidentului, conducătorul autoturismului și un pasager au decedat, iar un alt pasager a fost rănit și transportat la spital. Traficul a fost blocat aproximativ 30 de minute”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.
În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului, cei trei ocupanți ai mașinii rămând captivi între fiarele contorsionate.
În accident și-au pierdut viața doi români stabiliți de mai mulți ani în SUA – șoferul autoturismului, un bărbat de 71 de ani, și soția acestuia, de 66 de ani, iar o femeie de 47 de ani, stabilită în Australia, a fost rănită grav.