Autoturism răsturnat, pe DN 68A, între Lugoj și Făget
Un autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, s-a răsturnat, vineri dimineața, puțin după ora 8, pe DN 68A, între Lugoj și Făget.
În condițiile unui carosabil alunecos, tânărul șofer a pierdut controlul asupra mașinii, care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
„La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD, un ofiţer, un maistru militar şi 7 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale victimei la locul intervenției, după care au transportat-o la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI necesare”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Conducătorul autoturismului a suferit leziuni ușoare.
(Foto: ISU Timiș)