Autotren răsturnat pe autostrada A1, la intersecția cu A6
Un autotren încărcat cu pietriș s-a răsturnat pe autostrada A1, la kilometrul 459 – coborârea spre autostrada A6, în zona localității Țipari.
„Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a condus un autotren pe A1, dinspre municipiul Timișoara înspre localitatea Margina, iar la un moment dat, la intersecția autostrăzii A1 cu A6, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un parapet și s-a răsturnat. În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv șoferul autotrenului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a anunțat IPJ Timiș.
În urma accidentului, pietrișul cu care era încărcat autotrenul s-a împrăștiat pe șosea, blocând parțial circulația.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
(FOTO: DRDP Timișoara)