Autotren în flăcări, pe autostrada A1
Un autotren, care transporta opt autoturisme, a luat foc, în această după-amiază, în timp ce se deplasa pe autostrada A1.
Incendiul s-a produs la kilometrul 453+900, pe sensul de mers spre Timișoara, în apropiere de Balinț.
La locul incendiului s-au deplasat patru autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 24 de pompieri. La sosirea echipajelor la locul intervenției incendiul se manifesta cu ardere generalizată.
Nu s-au înregistrat victime.
Circulația a fost închisă, între nodurile rutiere Dumbrava și Balinț, pe banda de urgență și pe prima bandă.
(Foto: DRDP Timișoara)