Atenție! Reapar cazurile de COVID-19, în Lugoj și împrejurimi

Crește, de la o zi la alta, numărul infectărilor cu coronavirus, în județul Timiș.

După o perioadă în care nu au fost înregistrate persoane cu COVID-19, în ultimele zile au reapărut cazuri de infectare cu coronavirus și în Lugoj și localitățile învecinate.

În ultimele 10 zile, autoritățile au anunțat apariția a 139 de cazuri în județul Timiș, dintre acestea 4 cazuri au fost înregistrate în Lugoj, 7 cazuri la Găvojdia, 3 la Făget și câte un caz la Coșteiu și Racovița.

Conform Instituției Prefectului, în această dimineață, în spitalele din Timiș erau internați 57 de pacienți confirmați și suspecți cu coronavirus, dintre care 13 la ATI.

În ultimele 24 de ore a fost confirmat cu coronavirus și un cadru medical, dar au fost înregistrate și trei decese (numărul total de decese COVID-19, de la începutul pandemiei, a ajuns la 1299)

Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, rata de infectare la o mie de locuitori, în judetul Timis este 0,19, în timp ce la Găvojdia rata de infectare a ajuns la 1,71 cazuri la mia de locuitori.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.