Asistenți maternali ridicați de poliție, dintr-un sat din apropiere de Lugoj! Forțau copiii pe care îi aveau în plasament să muncească la ferma lor

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara- Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat, în această dimineață, trei percheziţii domiciliare, în localitatea Fădimac (comuna Balinț), din județul Timiş, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic de minori în formă agravată, urmând a fi puse în executare trei mandate de aducere.

„În cauză s-a reținut că, în perioada 2020 – 2022, două persoane, soț și soție, în calitate de asistenți maternali, împreună cu fiica lor, ar fi exploatat, prin supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, patru persoane vătămate minore, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, care se aflau în plasament la aceștia.

Pe parcursul celor doi ani de zile, asistenții maternali nu ar fi acordat îngrijirea, ocrotirea, educarea și întreținerea necesară persoanelor vătămate minore, care ar fi fost obligate să presteze zilnic activități fizice solicitante, în cadrul exploatației agricole deținute de persoanele bănuite.

În măsura în care persoanele vătămate minore refuzau să mai îndeplinească activitățile dispuse, acestea ar fi fost agresate fizic de către cei care îi exploatau”, aun anunțat reprezentanții IPJ Timiș.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, S.C.C.O. Caraş – Severin, precum și al jandarmilor din cadrul G.M.J. Timişoara şi I.J.J. Timiş.

Cei patru minori au fost luați din grija familiei în luna aprilie, fiind duși la centrele de plasament din Lugoj și Găvojdia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.