AQUAINDEX, noul serviciu de autocitire al abonaților „Meridian 22” este funcțional

Societatea lugojeană „Meridian 22”, în insolvență, a lansat, începând cu data de 7 aprilie, serviciul AQUAINDEX.

Serviciul AQUAINDEX se adresează tuturor abonaților companiei de apă – canal din Lugoj. Astfel, începând de joi, abonații „Meridian 22” Lugoj pot suna la numărul 0256351750 unde, în baza numărului de autocitire, pot înregistra consumul lunar. Pentru a veni în sprijinul lugojenilor, compania de apă-canal a modificat facturile emise, astfel că numărul de autocitire se găsește în partea dreaptă a facturii, pe primul rând.

Dacă până acum consumul era preluat de un operator, acum un robot va înregistra automat raportarea făcută de către fiecare abonat și o va introduce în sistem. Noul serviciu va permite preluarea și prelucrarea mai rapidă a datelor transmise de către abonații Meridian 22, dar oferă și posibilitatea preluării mai multor apeluri simultan.

Comunicarea indexului de la contoarele de apă se face ca și până acum, între zilele de 1-20 ale fiecarei luni.  Raportarea indexului se poate face la orice oră.

 

 

Lugoj Expres AQUAINDEX, noul serviciu de autocitire al abonaților "Meridian 22" este funcțional robot raportare automată raportare Meridian 22 contoare de apă autocitire Aquaindex abonații Meridian 22

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.