Apă nepotabilă, în Lugoj! A fost sistată furnizarea apei prin Uzina de Apă Nr. 3

Furnizarea apei în Lugoj prin Uzina de apă Nr. 3 a fost sistată, după ce Direcția de Sănătate Publică a constatat că apa livrată lugojenilor este nepotabilă, fiind înregistrate depășiri la parametrii fizico-chimici – amoniu.

“Ca urmare a analizelor efectuate la nivelul societății cât și de către DSP Timiș, a rezultat faptul că apa livrată de către Uzina de apă nr. 3 înregistrează depășiri la parametrii fizico-chimici-amoniu, apa fiind nepotabilă. Până la identificarea cauzei și remedierea deficiențelor în vederea încadrării în parametrii fizico-chimici de potabilitate, s-a sistat furnizarea apei prin intermediul uzinei de apă nr. 3. Livrarea apei în Municipiul Lugoj se va realiza prin intermediul uzinelor de apa nr. 1 și nr. 2, mărindu-se presiunea la aceste uzine pentru a compensa lipsa presiunii în zonele afectate. S-a dispus reanalizarea apei din sursele (foraje) din care se alimentează Uzina de apă nr. 3, urmând să remediem deficiențele în cel mai scurt timp posibil și să repornim uzina. În perioada de remediere a situației ivite, vor apărea scăderi de presiune în varfurile de consum sau chiar întreruperea livrării apei potabile în urmatoarele zone afectate: strada Bocșei, strada Tudor Vladimirescu, strada Victor Babeș. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au transmis reprezentanții Primăriei Lugoj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.